Curajoși, comunicativi și animați de un autentic spirit de echipă, CAMPIONII noștri au demonstrat că performanța începe încă din primii ani de educație. Copiii Grădiniței „Campionii” au urcat pe podium în cadrul Concursului Județean „LUMEA JOCULUI”, eveniment organizat de Grădinița cu Program Prelungit „Aripi Deschise” Pitești, sub coordonarea directorului prof. Corina Postelnicescu, în parteneriat cu Centrul Universitar Pitești al Universității Politehnica București și Inspectoratul Școlar Județean Argeș.

Grădinița „Campionii” a fost reprezentată cu mândrie de copiii Structurii Colibași, pregătiți și îndrumați de doamnele profesoare Camelia Grigore, Ștefania Badea, Claudia Enescu și Andreea Moțoi, care au transformat pregătirea pentru concurs într-o experiență educativă bazată pe încredere, logică și bucuria descoperirii.
Preșcolarii au participat la probe diverse, centrate pe exerciții de aritmetică și gândire logică, demonstrând cunoștințe temeinice și o foarte bună familiarizare cu operațiile matematice. Dincolo de rezultatele obținute, copiii au impresionat prin atenție, rapiditate, comunicare și capacitatea de a lucra împreună.

Concursul a oferit un cadru educațional modern și atractiv, în care jocul și învățarea s-au îmbinat armonios. Diversitatea probelor, atmosfera pozitivă și empatia organizatorilor au reușit să stârnească în sufletul fiecărui copil dorința de performanță și bucuria competiției corecte care au fost și obiectivele organizatorilor, Minerva RIZEA inspector pentru activități extrașcolare și inspector pentru management școlar Maria BROȘTESCU.

CAMPIONII au arătat încă o dată că numele instituției nu este întâmplător, ci reflectă starea de spirit care îi caracterizează: încredere, perseverență și dorința de a evolua permanent.
Astfel de activități au o valoare educativă deosebită în dezvoltarea copiilor. Participarea la concursuri îi ajută pe cei mici să își descopere potențialul, să își gestioneze emoțiile și să înțeleagă că succesul se construiește prin muncă, atenție și colaborare. În același timp, competițiile desfășurate într-un climat pozitiv îi motivează să privească învățarea ca pe o provocare frumoasă, nu ca pe o obligație.
Evenimentul s-a bucurat și de prezența reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Argeș, inspectorul școlar general, Dumitru Tudosoiu și inspectorul pentru educație timpurie, Teodor Minciună.
Secvente video premiere
Grădinița „Campionii” continuă să demonstreze că educația timpurie de calitate înseamnă nu doar grijă și afecțiune, ci și cultivarea performanței, a curajului și a încrederii în propriile forțe.
Felicitări copiilor noștri și cadrelor didactice pentru această frumoasă reușită!




